„Prosti, dar multi - asa ne trateaza cei care fac azi comert“

Despre controversatul caz al vinarului Stefanescu, condamnat la moarte pe vremea lui Ceausescu - mai tineti minte filmul „Secretul lui Bachus“? -, despre cafea si comertul socialist cu delicatese, despre respectul fata de client in ziua de azi... despre toate acestea, intr-un interviu cu Gheorghe Florescu, autorul cartii „Confesiunile unui cafegiu“, aparuta la Humanitas.

In cartea dumneavoastra prezentati si faimosul caz Gheorghe Stefanescu, vinarul, cel cu „Secretul lui Bachus“. Spuneti ca el a fost, de fapt, un tap ispasitor. De ce?

Era vremea cand in gestionari tragea partidul, tragea toata lumea, cu toate tunurile. Ei erau de vina pentru toate, pentru lipsa de produse din alimentari, pentru slaba lor calitate. Actori excelenti faceau scheciuri la televiziune anti-gestionari si, dupa aceea, tot ei veneau la mine si isi luau portocalele, cafeluta si stateau la o tacla. Toata aceasta actiune a avut un efect pervers, ideile s-au inradacinat in mintea oamenilor. Si ele au culminat cu arestari. Cartea scrisa de mine este prima care prezinta si perspectiva gestionarului: cum era sa fii gestionar in Romania, sa stai, in fiecare zi, cu sabia lui Damocles deasupra capului.

Care era vina lui Stefanescu?

Ajunsese mult prea sus. S-a lipit foarte bine de toate varfurile partidului si Securitatii, ca sa aiba protectie si a crezut ca e imun. Or, cele doua aripi ale Securitatii se luptau intre ele, erau national-comunistii si international-comunistii. Varfurile nu cadeau, in schimb, mai cadea cate un soldat. Asa s-a intamplat si cu Stefanescu. Erau vremuri cand tara producea imense cantitati de vin. Cand erau ani bogati, Stefanescu si cu altii depozitau cantitati mari si nu inregistrau totul. Si, pe urma, altii falsificau prin Stefanescu. Si nu lua el toti banii, luau altii, care nu au raspuns niciodata pentru faptele lor. Faceau chefuri, aveau case conspirative unde era dezastru, aduceau pentru distractie fete nevinovate, minore.

Stiati cum functioneaza industria vinurilor pe atunci?

Da, pentru ca printre clientii mei erau si amatori de vinuri bune. Eram preocupat de vinuri din soiuri pure, de colectie. Am avut in strada Cernica nr. 10 un depozit de vinuri rare, de 10-15 ani vechime, pastrate in conditii de crama. Nu stiu cum este acuma, dar pe vremea lui Ceausescu se depozitau vinurile pe o caldura, vara... erau vinuri pe care scria Grasa de Cotnari, dar care se facusera ceai. Si atunci, pentru ca vinurile sa se poata pastra chiar si in conditii vitrege, producatorul punea enorm de multe substante conservante, care iti distrugeau ficatul.

Sa revenim la cafea - ce inseamna pentru dumneavoastra cafeaua?

Cafeaua Avedis, pe care bucurestenii o cumparau de la mine, era ceva special. Avedis inseamna in armeana „Bunavestire“. Stiu ca am avut un rol important, vital as spune, in stabilirea standardelor cafelei de calitate la noi.

Ati pomenit in carte personaje foarte interesante, din structurile Securitatii, care controlau comertul cu delicatese. Mai exista acele personaje? V-au citit cartea?

Vreti sa va spun de bine? Va spun de bine, dar v-as minti. Si atunci, nu mai zic nimic.

Cu siguranta ca au fost reactii din partea fostilor cunoscuti.

Veneau la mine sa cumpere cafea si actori si doctori si scriitori. Sunt oameni care mi-au multumit pentru modul in care i-am prezentat in carte, chiar daca nu i-am pictat in cele mai frumoase culori. Am primit si telefoane din strainatate. Bine, au mai fost si unii care mi-au batut obrazul.

„Comunistii se respectau“

Ce parere aveti de comertul cu delicatese din ziua de azi?

Cu cateva exceptii, e catastrofal. Supermarketurile arata Occident, dar nu gasesti multe din lucrurile de calitate care se gaseau sub comunisti. Comunistii se respectau, aduceau sardele „Robert”, file de ansoa cu capere, lichioruri frantuzesti originale, „Florio Marsalla”. Azi, cei care sunt dispusi sa plateasca pentru lucruri deosebite sunt putini si nu exista comercianti pe masura lor. Marii detailisti care aduc marfa din Occident stiu ca romanul, per ansamblu, e sarac si au impresia ca marfa de calitate nu se vinde. Prosti, dar multi - asa ne trateaza cei care fac azi comert. La mine a fost altceva: intotdeauna am considerat ca am in fata mea un client, un om, indiferent de cati bani avea.

In carte repetati mereu ca ati fost fidel principiului „clientul nostru, stapanul nostru“. Se mai aplica acest principiu azi?

Noi am avut traditia, oameni care din familie aveau gena dragostei pentru meserie. Am avut sansa ca aici, la Portile Orientului si ale Occidentului, sa luam ce e mai bun si de colo si de colo. Daca esti comerciant din tata-n fiu si te invechesti acolo, in cartier, cu oamenii, si le vezi crescand fiii si nepotii, altfel te porti cu musteriul. Acum, sunt comercianti care au la baza alte meserii si multi nu stiu sa se poarte. Eu, daca as fi invitat, as face in mod gratuit cursuri la scoala de comert. As propune ca, in diversele meserii, sa existe din nou calfe. Si as mai vrea sa lucrez in domeniul controlului calitatii cafelei. Sa fiu eu ala, Gica-contra.

Unde se mai poate bea o cafea buna, in Bucuresti?

Intr-un singur loc, pe strada Grigore Manolescu nr. 16, langa Piata Ion Mihalache.


„Cantitati uriase de vin nobil, din soiuri de vita-de-vie pure, intrau in Capitala pentru anumite unitati de alimentatie publica, prin Stefanescu (...), si se vindeau ca «vinul casei» la preturile practicate de acele unitati. Pentru a-si pastra calitatile initiale in timpul transportului si depozitarii (...), aceste vinuri erau «drese» cu o anumita cantitate de alcool etilic, pentru conservare. Alcoolul etilic venea de la o fabrica de produse alcoolice din Buzau, care-l trimitea drept alcool metilic Fabricii Policolor din Bucuresti; in realitate, intre cele doua fabrici circulau doar facturile, iar alcoolul etilic ajungea in laboratoarele lui Stefanescu, de pe Calea Grivitei. (...) Vinurile care prezentau anumite suspiciuni privind calitatea erau vandute ca vin de masa, la preturile practicate de intregul comert la acea ora si, bineinteles, erau mai bune decat vinurile «concurentei»“

Gheorghe Florescu, Confesiunile unui cafegiu, ed. Humanitas


„In primavara lui '78, in luna mai, cade marea bomba: fusese arestat marele vinar Gherghe Stefanescu. Se afirma prin intermediul televiziunii si al presei scrise ca i se gasisera atat sume mari in lei si valuta cat si cantitati impresionante de aur (circa 33 kg), ca detinea o vila la Breaza in coproprietate cu primul secretar PCR al sectorului 8 al Capitalei, Dumitru Balatica si multe altele. Sunt arestati, rand pe rand, aproape toti vinarii din Capitala (...) Statul, prin organele abilitate, sustine ca Stefanescu era un criminal impotriva umanitatii, vinul vandut de el fiind «imbunatatit» cu alcool metilic (...). In realitate, «cazul Stefanescu» este mult mai complicat si reprezinta o radiografie perfecta a societatii romanesti comuniste. (...) El a fost, inainte de toate, un excelent comerciant si un genial negociator. Fireste, a ajutat o serie de sefi de mari unitati de producere si desfacere a vinului sa valorifice in folos propriu cantitati uriase de vin varsat. A fost doar complicele lor, dar a ajuns principalul acuzat si singurul comerciant roman executat in timpul conducerii tarii de catre Nicolae Ceausescu. A fost imediat executat ca sa nu se afle vreodata cati a corupt si pana unde a reusit sa patrunda. Intreaga economie era in mana Securitatii, toate unitatile economice erau conduse de securisti sau de oamenii lor. Iar el, Stefanescu, ajunsese direct la tinta, ii corupsese pe toti. (...)“

Gheorghe Florescu, Confesiunile unui cafegiu, ed. Humanitas

Text: Loreta Budin / Foto: George Serban

Acest articol il puteti citi si in revista Vinul.ro.